GHID DE ATELIER
Adeziv: timpi, presare și umiditatea lemnului
Îmbinările bune depind de adeziv, dar și de timpi, presiune și umiditatea lemnului. Ce spune Wood Handbook și ce să citești pe etichetă.
Timpii de pe etichetă
Wood Handbook definește patru timpi. Durata de utilizare a amestecului arată cât timp rămâne utilizabilă o șarjă preparată. Timpul deschis începe la întinderea adezivului și se termină la unirea pieselor; timpul închis merge de la unire până la aplicarea presiunii, iar timpul de presare este perioada în care ansamblul rămâne sub presiune. Rezistența finală poate fi atinsă abia după câteva ore sau săptămâni de la presare.
Temperatura mai mare scurtează toți acești timpi. Cât timp suprafețele sunt separate, adezivul pe bază de apă pierde apă în aer și în lemn și se poate usca prea mult pentru a lipi. Acetatul de polivinil (PVA), adezivii epoxidici, poliuretanici, rezorcinici și mulți dintre cei izocianici se întăresc la temperatura camerei; adezivii fenol-formaldehidici, melamin-formaldehidici și ureo-formaldehidici necesită prese încălzite. Timpii diferă după produs: folosește fișa tehnică a adezivului tău.
Umiditatea lemnului
Adezivii pentru lemn sunt formulați în general pentru umidități de 6–14%, iar 12% este o specificație tipică. Sub circa 6%, lemnul absoarbe atât de repede apa adezivilor apoși încât curgerea și pătrunderea sunt afectate chiar la presiune mare. Izocianații și poliuretanii au însă nevoie de o anumită cantitate de apă pentru a se întări.
Încleiază piese cu umidități apropiate: manualul recomandă diferențe sub circa 5 puncte procentuale la speciile mai puțin dense și sub 2 puncte la cele dense. Îmbinările încleiate își păstrează rezistența nelimitat dacă lemnul rămâne sub circa 15% umiditate și la temperaturi confortabile pentru oameni; unii adezivi pierd din rezistență la expunere îndelungată peste 38 °C.
Presiune și densitate
Presarea apropie suprafețele și împinge adezivul în lemn. Presiunea prea mare scoate adezivul din îmbinare și lasă prea puțin în rost. În lemnul cu densitate mică este frecventă pătrunderea excesivă, iar în cel cu densitate mare, eliminarea excesivă a adezivului. Cele mai rezistente îmbinări se obțin cu o presiune moderat ridicată, adaptată densității lemnului.
Rezistența îmbinării crește cu densitatea lemnului până la circa 700–800 kg/m³ la 12% umiditate. Peste acest prag este mai greu să obții constant îmbinări rezistente, la care ruperea să se producă predominant în lemn; speciile foarte dense cer mai multă atenție la pregătirea suprafețelor și la instrucțiunile producătorului adezivului. Aceste specii din baza de date depășesc 750 kg/m³:
| Specie | Densitate la 12% |
|---|---|
| Cumaru | 1.070 kg/m³ |
| Ipé | 1.040 kg/m³ |
| Jatoba | 940 kg/m³ |
| Garapa | 790 kg/m³ |
| Stejar alb american | 761,6 kg/m³ |
Suprafețe și îmbinări
Suprafețele proaspăt rindeluite sau debitate se încleiază cel mai bine. Manualul arată că șlefuirea cu hârtie nouă de granulație 36 strivește mai multe straturi de celule superficiale; pe suprafețele hidrofuge, adezivii și finisajele aderă greu. Îmbinările pe cant, cu fibre paralele, pot fi la fel de rezistente ca lemnul; îmbinările profilate, precum cele cu lambă și uluc, ajută mai ales la aliniere, nu la rezistență.
Încleierea pe cant a scândurilor de jatoba (940 kg/m³) pentru un blat: verifică ambele scânduri cu umidometrul și menține diferența la cel mult circa 2 puncte procentuale. Rindeluiește canturile chiar înainte de încleiere și respectă timpul deschis și timpul de presare indicate de producătorul adezivului pentru temperatura din încăpere.